Intr- o zi

Intr-o zi ... de iunie ... am invatat sa iubesc.Oricat de indiferenta am incercat sa fiu.
intr-o zi ... de noiembrie... am invatat ca doare si capoti sa fii ranit foarte usor.
Intr-o zi ... de martie ...am invatat ca exista o sansa infima de a fi frumoasa.Si ca pot rapi un zambet ...unui strain.
Intr-o zi... de septembrie... am invatat sa creez...am invatat sa respir,sa merg, sa traiesc din nou.
Intr-o zi ... de februarie ...am invatat sa plang cu adevarat.
Intr-o zi ...de iulie... am invatat sa fiu fericita,ca s-ar putea sa nu mai fie timp pentru asta.
Intr-o zi... de decembrie... am invatat sa pierd,ca apoi sa am ce cuceri .
Intr-o zi ...de octombrie...am invatat sa tac..intr-un fel tampit.
Intr-o zi ...de aprilie... am invatat ca singuratatea s-ar putea sa-ti fie singurul prieten fidel.
Azi...intr-o alta zi...am uitat tot ce am invatat.Si am sa ma izbesc din nou de peretii borcanului ,in dorinta mea de a invata despre abstractitati.Apoi,intr-o zi de vara,cuprinsa de o liniste terifianta,obosita si cu mainile reci,multumita de faptul ca mi-am reinvatat lectiile o sa vreau sa stau pentru cateva clipe.Dar peretii reci care ma sprijina,tocmai imi dau de inteles ca am uitat tot ce am invatat...

Inceputuri

Prima mea lucrare inramata...

Marti am fost sa o iau , si cred ca pentru o fractiune de secunda am fost pe deplin si irecuperabil fericita.Insa lucrul acesta nu m-a oprit sa plang aproximativ o jumatate de ora inainte sa adorm ...Nu a fost faptul ca lucrarea aceasta o dau unei persoane dragi mie(sper sa-i placa,oricum stiu ca-i plac nudurile),a fost mai mult faptul ca lucrarea a prins viata oarecum,si ca nu mai e o coala alba.Am fost surprinsa cat de repede am reusit sa termin lucrarea (in 3 zile),nu-mi e specific.
*Nu vreau sa fac vreodata gresala de a da o lucrare de-a mea cuiva caruia nu-i pasa...m-ar distruge si as simti ca cineva si-a batut joc de mine in ultimul hal.

Daca

Daca oamenii sunt la fel ca si tablourile?
Am invatat sa nu arunc nici o lucrare de-a mea...pentru ca in fiecare lucrare exista ceva frumos,o linie ,o valoratie...ceva ce e frumos si se apropie de perfectiune.
Si apoi,sunt lucrari pe care le privesc si nu ma plictisesc oricat le-as privi(desi gasesc cateva lucruri de care nu sunt in totalitate multumita).
Daca sunt oameni pe care ii privesti ore,zile,ani in sir si nu schitezi un semn de plictiseala si esti fericit ca poti sa-i privesti?
Ma gandesc ca s-ar putea sa nu vad frumosul("ceva-ul"ala bine din ei),in graba mea...pentru ca oamenii nu sunt creatiile mele si atunci este destul de greu sa-ti dai seama de "punctul ala care desemneaza perfectiunea".